Between two destinies

Home in Dialogue is a collective storytelling platform on migration: leaving, returning and the in between. This week we speak to Cristina Simion who shares her journey leaving Romania for Spain and returning each time.

Ce faci tu acum în România?/ What are you doing in Romania at the moment?

[ro]
Încerc să îmi croiesc propriul drum în lumea nebună a capitalei, gândindu-mă la plajele din nordul Spaniei, haha. În rest, dedic mult timp pasiunilor mele — lectura, scrisul, domeniul sportiv și sper ca, în curând să reiau călătoriile. Totodată îmi continui pregătirea academică, mereu am pus accent pe o pregătire continuă în domeniile în care mi-am desfășurat studiile — comunicare și relații internaționale.

[en]
I’m trying to forge my own path in the mad world of the capital whilst dreaming of Northern Spain and its beaches haha. Alongside this I spend my free time on my hobbies: reading, creative writing, sports and hopefully soon enough, going back to travelling. My studies are also ongoing for me as I’ve always placed a focus on constantly learning about the fields I work in: communications and international relations.

De ce ai plecat și cum ai reușit să te reintegrezi în România?/ Why did you leave Romania and what was it like to come back?

[ro]
În septembrie 2015 am plecat pentru prima oară în Spania, cu o bursă de studiu Erasmus+. Îmi amintesc și acum cât de fericită am fost când am primit scrisoarea de invitație din partea Universității din Alcalá de Henares, în prima noapte după aflarea veștii nu am dormit. Știam că aveam să îmi îndeplinesc un vis, astfel că teama de necunoscut — până la urmă eram destul de mică și nu călătorisem niciodată în afara țării — nu a reprezentat un obstacol. Simțeam o forță și o energie incredibilă, deși pe atunci eram o fată destul de sensibilă. Eram îndrăgostită de Spania, o pasiune pe care o cultivasem pentru că îmi plăcea fotbalul și muzica spaniolă și tremuram de emoție la gândul că voi locui acolo pentru câteva luni. Așa cum mă așteptam a fost o experiență minunată, iar Universul a conspirat și m-a ajutat să îmi îndeplinesc, rând pe rând, fiecare vis legat de această țară care își făcuse loc în sufletul meu: am participat la parada de Ziua Națională și am văzut familia regală, am mers la meciuri de fotbal, am vizitat muzee, am fost la concertele cântăreților favoriți D.Bisbal și M.Carrasco, am participat la un antrenament al selecționatei spaniole și alte experiențe care și acum mă fac să zâmbesc din tot sufletul.

Reîntoarcerea de atunci a fost foarte grea, lăsam în urmă locul unde învățasem să zâmbesc și să am încredere în mine, mă despărțeam de niște prieteni care mă apreciau și alături de care trăisem atâtea experiențe incredibile. Și așa s-a născut dorința de a merge din nou în Spania, iar în 2017 destinul m-a purtat în Galicia, nordul peninsulei iberice, unde aveam să cunosc o altă față a Spaniei. Clima capricioasă, personalitatea și cultura localnicilor m-au frapat, tot timpul comparam cu experiența de la Madrid și eram veșnic nemulțumită de locul în care mă aflam.

A durat destul de mult până m-am acomodat și cred ca din această cauză încă de atunci am știut că mă voi întoarce în România. Chiar dacă după câteva luni începusem să mă integrez, să am prieteni iar soarele, în sfârșit, se arăta tot mai des, decizia mea fusese luată, aveam să merg acasă. Doar că nu mă așteptam să sufăr atât de mult la întoarcere și să îmi fie atât de dor. Și acum simt un gol în suflet, acea morriña (dor) despre care îmi spuneau prietenii mei, dar eu un voiam să cred că voi fi chiar atât de afectată. A trecut aproape un an de la întoarcere, dar gândul tot acolo îmi zboară. E ciudat nu-i așa? Să tânjesc după un loc care, la început, îmi părea scos parcă din universul bacovian.

Aș minți dacă aș spune că m-am adaptat în România, încă simt mirosul de sare și pește, încă văd albastrul infinit al Oceanului, încă aud cimpoiul în diminețile ploioase din Galicia. Oricum în sufletul meu s-a dat mereu o luptă între România și Spania, iar de când m-am întors simt că devine un conflict interior și că va trebui să iau o decizie privind locul care mi se potrivește.

[en]
The first time I left Romania I was travelling to Spain on an Erasmus+ scholarship. I still remember how excited I was to get the acceptance letter from Alcalá de Henares University. I couldn’t sleep that night! I knew this was a dream come true so my fear of the unknown didn’t stop me, despite being quite young and having never travelled abroad. It gave me an incredible energy and strength although at the time I was a pretty sensitive young woman.

I had been in love with Spain for some time — I had been following their football team, and listening to Spanish music. I was thrilled at the thought of living there for a few months. As I expected, it was a wonderful experience. The Universe conspired and helped me cross off my bucket list all the fantasies I had about Spain — this place that had found its into my heart — I took part in the National Day celebrations and got to see the royal family, I went to football games, I visited museums, I got to hear my favourite singers D.Bisbal and M.Carrasco, I participated in the Spanish National Team’s training. And there were many other experiences that still make me smile with my whole being.

Returning to Romania was really hard. After all I was leaving behind the place where I learnt how to smile and trust myself. I was leaving behind friends that appreciated me and with whom I had shared so many incredible moments. This is how my second return to Spain came about in 2017 when destiny took me back, this time in Galicia, in the North of the Iberian peninsula. The capricious weather, the personalities and culture of the locals took me by surprise. I constantly compared them with my experience in Madrid and complained about all the new places I found myself in.

It was very hard to find my place there. I think that’s when I already knew I wanted to return to Romania. Even though after a few months I started to settle down, to make friends and for the sun to finally show up. My decision had been made and I was going to go home. Still I didn’t expect to feel so sad on my return and to miss it so much. I still feel an emptiness, that morriña my friends had warned me about. But I didn’t think it would affect me this much. It’s been one year and my thoughts still go there. It’s weird, isn’t it? To miss a place that at first felt taken out of the Bacovian universe.

I would be lying if I said I’ve readjusted to Romania. I still feel the scent of salt and fish in the air, I still see the infinite blue of the ocean, I still hear the sounds of bagpipe on the rainy mornings in Galicia. There’s always been a conflict in my heart between wanting to be in Romania or in Spain. Since I’ve been back I feel this conflict deepening. I will need to make a decision about which is the best fit for me.

De unde vine sentimentul tău de optimism pentru România?/ Where does your optimism about Romania come from?

[ro]
Eu întotdeauna mi-am iubit patria și în cercul meu de prieteni internaționali am încercat să promovez cultura și tradițiile noastre. Dar mă dezamăgește și mă îngrijorează deopotrivă tot ce se întâmplă la noi de câțiva ani. Optimismul meu vine din simple întâmplări, chiar dacă poate părea pueril. Când m-am întors eram șocată de lipsa de amabilitate a oamenilor, pe scara blocului nu mi se răspundea la salut, eram zilnic martora altercațiilor din metrou sau autobuz și mă întristam. Îmi dădeam seama că nu apreciasem suficient Galicia, unde oamenii, deși mai puțin exuberanți ca în restul Spaniei, erau foarte amabili și dispuși să te ajute. Tocmai de aceea, orice gest de amabilitate pe care îl văd în jurul meu îmi dă speranță că poate lucrurile se vor schimba și la noi, că vom ieși din starea asta de tristețe, de cursă contra cronometru, că vom putea să ne zâmbim chiar dacă nu ne cunoaștem. Și ar mai fi un aspect — implicarea tinerilor, am rămas profund impresionată de motivația lor în legătură cu diferitele evenimente de la noi, e un semn că mai avem o speranță.

[en]
I’ve always loved my country and I did my best to share our culture and traditions with others whilst travelling. But I’m concerned and disappointed to see what is happening in Romania lately. My optimism comes from small things even if this can seem childish. When I first came back I was shocked by people’s lack of kindness: no one said hi back in our block of flats, there were daily arguments on the tube or on the bus and all of this made me sad. It made me realise I had taken Galicia for granted. People there were kind and keen to help even though they were less exuberant than the rest of Spain. This is why any kind gesture I see around me now gives me hope that things will change here, too. That we will leave behind this sadness, the race against the stop watch, that we’ll be able to smile even if we don’t know each other. And then there is the involvement of young people in civic affairs — I’m impressed with their motivation and involvement in different events in Romania, a sure sign that we still have hope.

Care a fost factorul decisiv care te-a determinat să te întorci în România?/ What determined your return to Romania?

[ro]
Dorul de casă. Fusese un an greu în Galicia, studiasem mult, mă maturizasem, nu mai eram fetița visătoare din Alcalá anului 2015, eram obosită și simțeam că am nevoie să mă odihnesc și să mă gândesc bine la viitorul meu. Deși spre final nu mai eram așa convinsă de decizia luată, totuși eram acolo de un an, am respectat decizia inițială. Îmi amintesc drumul de 8 ore cu autobuzul până la Madrid: în Galicia ploua deși era iunie, iar mie îmi veneau în minte toate momentele petrecute acolo. Simțeam o durere… am plâns până am ieșit din regiune, îmi venea să mă dau jos din autobuz și să mă întorc. Apoi, am intrat în Castilla și León, era soare, vedeam câmpurile de maci și albăstrele, de grâu și porumb și mi-am amintit de România. Și am recunoscut că mi-era dor și că mai rămăsese puțin până la revederea noastră. Chiar atunci m-a sunat și mami și mi-a zis “Mai ai puțin și ajungi acasă”, iar îndoielile mi-au dispărut. Într-adevăr aveam nevoie să fiu acasă.

Dorul de casă, dorul de Spania, ți-am spus, e o bătălie constantă… până la urmă lucrurile se vor așeza și cred că voi lua decizia potrivită. Cert este că amândouă țările au un loc în sufletul meu, le iubesc deopotrivă și simt că aparțin atât României, cât și Spaniei.

[en]
Missing home. It had been a hard year in Galicia. I had studied a lot. I had grown up — I wasn’t the dreamer child of 2015’s Alcalá. I was tired and I felt the need to rest and think about my future. And although by the end of my stay there I wasn’t entirely convinced about going back home I still returned even if I had been there for almost a year. I remember the 8hr bus journey to Madrid: in Galicia it was raining despite it being June and my mind was streaming with all the moments spent there. It was painful…I cried until we were out of the region. I felt like getting off the bus and going back.

And then we entered Castilla and León, it was sunny and I could see the fields of poppies and cornflowers, wheat and corn and they reminded me of Romania. I realised I missed home and that it wasn’t long until we’d be reunited. Exactly then my mom called and said ‘You’re almost home”, and all my doubts disappeared. I really needed to be home. Missing home, missing Spain, as I’ve told you is an ongoing battle…things will settle down at some point and I will make the right choice. What I know for sure is that both countries mean a lot to me and I love them both. I belong both to Romania and to Spain.

Ce compensează pentru tine când ești în România? / What compensates for your being in Romania?

[ro]
Familia, iar apoi satul natal — sunt fata de la țară, haha. Așa cum spuneam dorul meu pentru Spania este prezent, iar conflictul interior se adâncește, dar singurul moment în care un am niciun dubiu privind locul unde ar trebui să fiu este atunci când sunt acasă, la țară, cu ai mei. Pentru mine este locul unde mă regăsesc, unde mă încarc de fiecare dată cu energie și liniște, chiar cred că, așa cum spunea și Lucian Blaga, “Veșnicia s-a născut la sat”. De altfel, când eram plecată îmi era foarte dor de familie, de tradițiile noastre. Eram fascinată să descopăr cultura și tradițiile Spaniei și altor popoare, pentru că am cunoscut oameni din toate colțurile lumii, dar pentru mine obiceiurile noastre erau minunate. Îmi amintesc ce greu mi-a fost de Sărbătorile Pascale pentru că ei, fiind catolici, sărbătoriseră înainte, iar eu, în lunea după Înviere am mers la facultate, deși aș fi vrut să stau la masă cu alți români și să ne bucurăm de sărbătoare. Totodată, deși prietenii mei spanioli erau destul de receptivi și interesați de tradițiile noastre, concluzionau că acord prea multă importanță obiceiurilor. Pentru mine tradițiile și obiceiurile sunt exponențiale și simt că este de datoria noastră să le transmitem mai departe, să nu se piardă în umbra trecutului!

[en]
Family and my village. I’m the country girl haha. As I said I miss Spain on an ongoing basis and that internal conflict is getting deeper. The only moment when I have no doubt about where I should be is when I’m at home in my village with my parents. This is where I find myself, where I draw my energy and calm from. I do believe, as Lucian Blaga used to say that “eternity was born in the countryside”. Also, when I was away I missed my family and our traditions a lot. I was fascinated to discover Spain’s culture and traditions as well as those of other people’s because I know many people across the world but Romanian traditions were just wonderful to me. I remember how hard it was for me over Easter because as Catholics in Spain they celebrated one week earlier and so the Monday after Easter I had to go uni even though what I wanted to do was to sit at the table with all the Romanians and enjoy the holiday. And even though my Spanish friends were receptive and interested in our traditions they did think I placed too much emphasis on them. For me our cultural traditions are essential and I feel that it’s our duty to pass them on so that they don’t get lost in the shadows of the past!

“I am a dreamer and I will always fight for my dreams. I am dreaming about living matches on the most important stadiums in this world. I am in love with Spain, a country that is always in my heart and which I yearn for every time I am out of it.”

Related posts:

I think the job description cannot be defined. It is just so vast field that, you have to narrow down the scope to something like DL / ML Engineer or CV Engineer, etc. But then I thought about…

Developers must be looking for a good basis on which to develop tools for face verification and comparison for their clients in all fields of activities. Find herewith recommendations that will ease…

When we originally introduced our team to the Daily Scrum, they took to the daily discussions pretty easily as it wasn’t a huge shift from regular project Stand Ups. But in true Brightec style, we’re…